proof

De unde dorinta asta nevrotica si irationala de a dovedi ceva? Ceva ce nici noi nu stim ce e de fapt. Avem senzatia ca devenim superiori facand anumite fapte prin care, intr-o prisma creata de noi, avem lumea la picioare si toate se invart dupa bunul plac pentru ca prin acel fapt suntem mai presus decat cel caruia vrem noi sa ii dovedim ceva. Vorbesc despre noi, pentru ca noi, toti cei care populam aceasta planeta incercam mai mult sau mai putin sa dovedim ceva. Si dupa ce aceasta amagire se termina, dupa ce planul real revine, realizam ca, de fapt, suntem la fel si ca nu am realizat nimic remarcabil (sau mai degraba admirabil) si daca avem un usor simt al aprecierii incepem sa regretam. Si revenim la acea stare de indiferenta care nu pare sa se fi schimbat, cel putin nu datorita acestei dovezi, pentru ca in adancul nostru stim ca ne amagim singuri, dar acceptam asta, mai bine decat o 'infrangere' morala. Si ne complacem din nou intr-o inertie paguboasa, realizand ca, de fapt, aceste incercari de a dovedi ceva au fost doar pentru a ne hrani orgoliul...

It's sad when people you know become people you knew.
When you can walk right past someone like they were never a big part of your life.

How you used to be able to talk for hours and how now, you can barely even look at them.

it's sad how times can change..

ei stiu, ei pot

Ii invidiez.
Ei stiu sa fie precauti. Ei nu uita niciodata asta. Ei nu au incredere niciodata in altcineva. Ei ii suspecteaza mai intai pe restu'. Lor le ia foarte, foarte mult timp sa accepte pe cineva si mai ales sa prinda incredere in cineva. Si aici nu ma refer la cei care, din pricina 'regulilor' impuse de mediul lor de viata, cred ca depind de oricine se uita la ei si cred ca oricine se uita la ei le e prieten. Sau poate ca nici aceia nu cred asta, dar nu au de ales. Ei devin apropiati dupa multe 'teste' si abia apoi impartasesc o incredere deosebita si o loialitate nelimitata. Ei continua sa te iubeasca indiferent daca, uneori, din fel de fel de motive, nu le acorzi atentia necesara sau nu te comporti cum ar trebui cu ei. Ei continua sa astepte mangaierea ta si ar face orice sa iti fie tie bine si stiu ca tu le oferi ceea ce nimeni nu le ofera. Ei simt tot ceea ce simti si tu, ei fac ceea ce faci si tu. Ei (nu) te iubesc exact atat cat (nu) ii iubesti si (/nici) tu.
Ei sunt mai mult decat par. Si cu toate asta, ei nu sunt decat niste caini.

"C'est le temps que tu as perdu pour ta rose qui fait ta rose si importante." (Le petit prince)

- Timpul pe care l-ai pierdut pe trandafirul tau face trandafirul tau atat de important.

altceva

Nici nu stiu de ce scriu. Nu-mi mai place blogul meu, e prea generalizat, nimic personal, nimic care sa ma defineasca. Daca am o definitie. Sunt noua pe aici si poate nu stiu ce e de fapt un blog. L-as sterge pe asta si m-as apuca de altul. Dar, ghinion, sunt schimbatoare si probabil in ceva timp l-as vrea inapoi pe asta sau pe cine stie care altul. Pentru ca incerc sa ma comformez, pentru ca mi se trezeste o fericire mare cand mai apare un cititor, pentru ca asta sunt, incerc mereu sa fiu mai buna (defect?!). Dar sunt in continuare proasta (asta-i clar defect). O proasta mai desteapta decat ieri, dar tot proasta sunt. 'Inteligenta' nu-mi este cunoscut. Sunt poate putin isteata. Atat. Nu incerc sa ma laud sau sa ma injosesc, spun doar lucrurilor pe nume. Am nevoie de afectiune, si simt din ce in ce mai tare nevoia sa vina cineva cu un SuperGlue magic si sa ma lipeasca pentru ca unul dintre putinele lucruri pe care am reusit sa-l iubesc cu adevarat m-a rupt in doua. Aberez, simt nevoia sa o fac pe artista, nu intrebati de ce pentru ca nu stiu, simt doar nevoia sa scriu. Despre tot, si despre nimic.
Uneori am senzatia ca lacrimile mele sunt singurul lucru inteligent despre mine, in ultima vreme s-au desteptat pentru ca ele nu apar desi eu simt puternic nevoia sa vina in momente din alea de melancolie. Nu mai pot sa plang. Poate au inteles ca nu are rost sa iasa de la caldurica si sa se consume pentru.. nimic.
Par intr-o feerie continua. Sunt intr-o feerie continua. Ba mi-e bine. ba mi-e rau, nici eu nu ma mai inteleg. Indrug aici despre mine. Nu stiu de ce. Nu stiu nimic.
Sunt cam uituca, desi uneori imi amintesc cele mai neimportante amanunte si fac cele mai neimportante legaturi. Mai am multe de invatat despre tot. Uneori ma urasc pentru ca nu-mi vine in cap ceea ce trebuie sa zic la momentul potrivit, ci exact cand nu mai am ce sa zic.
Nu sunt intr-un moment de inspiratie, daca am fost vreodata, simt doar nevoia sa vorbesc despre mine. Leg propozitii poate fara sens si fara nicio legatura intre ele. Nu am de ce sa nu o fac, am la dispozitie atata loc in care pot insira orice fel de propozitii, atata loc pentru orice, pentru nimic.
Sunt mandra de mine pentru ca nu sunt rautacioasa. Macar atat. De cele mai multe ori ma abtin desi simt puternic nevoia de a ma razbuna, avand si cu ce. Nu stiu de ce nu o fac. Uneori ma urasc pentru ca imi pasa de tot. Imi e mila sa omor si un tantar, cu riscul de a ma pisca si de a-mi da alte boli. Mila..
Uneori simt ca nu simt decat.. nostalgie (?!) si ca nu sunt facuta decat din dor de tot. De nimic, si de tot.
Sunt doar eu..